V-am ars, mank-v-ash. Sunt tanar, am 13 any shi trimit seMse-uri, d-aia skriu asha. Sau, ca să citez un pasaj original: “Am desquis soobiectu asta joost becuz mi plak Placebo…topic 4 fans…mel prepheratte…hotnews…km toot tche tzine d Placebo;)” . Nu, nu îmi aparţin mie dejecţiile. Pentru cei care nu văd problema, nu, problema nu este că nu-mi place Placebo (sunt buni, îmi plac). Problema este brain-damage-ul la care noua generaţie se supune.
Mi s-a şoptit din culise să nu folosesc un ton acuzator, pentru că nu o să priceapă niciunul din cei care trebuie să priceapă. De aceea voi încerca un mod total diferit, şi voi încerca să mă alătur lor. Pentru că, da, nici eu nu scriu corect româneşte, cel puţin după noile norme. Nu scriu la tastatură cu â, ci cu î, mergînd pe o lege pre-1996, cred, şi nu folosesc ‘niciun’ sau ‘nicio’. Şi nu o să o fac nicicînd (legat, cu î din i). Recunosc că scriu cu a nu cu i atunci cînd nu am la dispoziţie diacritice, dar asta se întîmplă din ce în ce mai rar: deja mi-e aproape imposibil să scriu fără diacritice, şi asta pentru că e mult prea simplu să scriu cu. Telefonul meu mobil ştie diacritice, Linuxul meu ştie diacritice, şi ele sunt mapate pe ALTGR-aits şi ALTGR-q pentru â, dar în ciuda acestei mici probleme cu care m-am obişnuit deja, maparea pe care o folosesc merge ca unsă. Aceeaşi mapare se poate folosi şi pe Windows, vedeţi pentru asta site-ul lui Secărică.
Voi ce motive aveţi? Ştiu, scrietzi p mobiL shi n-avetzi diacritice (ba da, aveţi) shi literele ie putzine shi ie scumpe. Nu, nu e o scuză. De fapt, ce luaţi pe un k daţi pe un sh sau un tz, şi ştiu că scrieţi aşa. De fapt motivul este altul.
Haideţi să îl explorăm împreună… Nevoia de a fi KOOL. Litere precum k sau y sunt foarte frumoase, neîntîlnite în limba română decît prea rar, în consecinţă, rebelismul specific unei generaţii care a făcut rebelismul desuet l-a adoptat în masă. Este absolut normal, nevoia de a fi kool e foarte mare, mai ales akum. (observă cum nu economiseşti nici o literă). Ce alte fenomene? ah, sh şi tz. Şi eu am scris într-o vreme cu sh şi tz. Pe-atunci UTF-8 era o idee îndrăzneaţă, şi în nici un caz nu aveam probleme de genul ăsta în scris (de mînă, adică). sh şi tz au fost ok pînă la un anumit punct – şi acel punct a venit suficient de repede pentru mine cît să nu fie necesar ca oamenii să se plîngă.
Ce ar mai fi? mimetismul social. Marea majoritate a materialelor vă vin în limba engleză, normal că va trebui să împrumutăm limbajul. De fapt şi eu l-am împrumutat, pentru simplul fapt că lucrez/funcţionez 50% din timpul de viaţă în limba engleză. E o chestie care ţine de profesia mea (programator). Sunt mîndru că pot să spun că folosesc mai multă limbă română decît marea majoritate dintre cei din generaţia mea care scriu, şi îmi cer scuze pentru un shut the fuck up dar îl prefer uneori unui taci în P M. Normal, mai imit şi eu pe cîţiva, dar doar în caz de necesitate.
Ce mă miră pe mine cel mai tare nu este faptul că se fac astfel de greşeli, ci aroganţa cu care mi se pretinde iertarea genului acesta de exprimare. Şi dacă e ceva ce urăsc mai tare pe lume e aroganţa laolaltă cu egoismul, dar aroganţa mă deranjează cel mai tare – îţi lasă un gust amar în gură, mai ales dacă vine din partea unui om cu prostie remarcabilă. Am auzit suficiente scuze pentru care se scrie aşa, dar nu am auzit suficiente pledoarii pentru o limbă română coerentă. Şi, ghiciţi voi oare?, eu cred că un rebel adevărat în generaţia care acum face liceul este cel care scrie în româneşte corect. Adevăraţii rebeli sunt rebeli în tăcere – eu pe ei vreau să-i aud, că de proşti mi-s sătul.
Nimeni nu sesizează pericolul real al acestui mod de exprimare. Un prieten îmi spunea: “lasă-te de scris cu diacritice, pentru că nu merg cum trebuie”. Evident, era vina clientului de mail pe care îl folosea, dar eu eram vinovat că rupeam regula – iar regula era aceea de a abandona limba română. Disputa a fost rezolvată, eu am continuat să scriu româneşte, iar el şi-a schimbat clientul de mail. Un alt prieten îmi spunea: “limba evoluează” dar o spunea doar pentru a-şi ascunde propriile greşeli. Da, limba evoluează, dar nu e nevoie să o stîlcim noi acum. Limba noastră a fost revoluţionată de două ori, o dată în vremea lui Eminescu, Slavici sau Caragiale, şi o dată cu necuvintele lui Nichita, şi toate justificările pentru revoluţie sunt de natură artistică, aşa că eu vreau o justificare artistică pentru noile schimbări. Altfel voi considera că ‘limba evoluează’ este de fapt umbrela incompetenţei de a scrie şi chiar gîndi în limba română. Oricum, într-un mod ciudat, asta mă pune în acord cu Pruteanu, care nu e chiar aşa tembel cum se ştie şi se crede, iar justificările lui sunt chiar de bun simţ.
Aşadar, care e pericolul? Evident, pericolul de a avea o nouvorbă. Pentru a da în clar mesajul: nouvorba, Newspeak-ul este folosit pentru a eficientiza procesul de comunicare tăind secţiunile nenecesare din cuvinte şi cuvintele nenecesare. Efortul este făcut pentru a controla felul de gîndire, pentru a da o singură cale de gîndire, pentru a controla variantele şi nuanţele posibile. Pentru a şterge orice şansă de împotrivire.
Decadenţa în folosirea limbii române este aproape justificată. Este justificată de diminuarea românismului, naţionalismului (nu că ar fi lucruri rele), de situaţia socială, de media şi de cultura populară (în general new-media, audio-video). Folosesc ‘decadenţă’ şi nu evoluţie pentru că produsul actual este net inferior celui original, şi pentru că nu îşi are nici o justificare. I-a luat limbii 2000 de ani să se formeze, 100 de ani ca să se contureze şi zece ani ca să se facă praf şi să se ducă naibii.
Atenţie cum scrieţi! Este felul in care gîndiţi – şi vă judec tocmai pentru că scrieţi aşa cum o faceţi! Nu am cum să vă iau în serios dacă vă exprimaţi în felul în care o faceţi. Şi nu mă raliez curentului de îndobitocire în masă la care v-aţi raliat voi.
Va p00p p totzy! tchiao!
