Am înțeles că sunt patru candidați viabili (exceptînd aberațiile naturale gen Becali sau Vadim). Luați alfabetic:
Antonescu: l-aș vota pentru că are imaginea cea mai spălată. Destul de slab ca realizări (pe principiul că e periculos pentru că nimeni nu știe ce poate), provine din cel mai de ‘dreapta’ partid român, și cel puțin la nivel teoretic e ăl mai de dreapta. Are de partea lui o mare parte din blogosferă: acum serios, cine nu s-a intoxicat cu “Îmi place blogul lui Crin” de pe blogurile pe care le-a vizitat? În afară de pelicanu’ roz.
Băsescu: l-aș vota pentru că dincolo de ieșirile grobiene, a încercat și a reușit parțial să reintroducă diplomația în politica românească. Chiar dacă miroase a vulgar, chiar dacă e previzibil, lucrurile s-au rezolvat ‘din vorbe’, nu ‘din fapte’. Despre defectele lui nu mai vorbesc, că nu termin azi.
Geoană: l-aș vota pentru perseverență. Și pentru curajul de a-și face un clip electoral cu muzică de Lord of the Rings, în care zice “un om inteligent”. Umorul este o calitate excelentă, mai ales autoironia. Cînd cineva te face prostănac de te știe toată lumea, și te descrii ca un om inteligent, autoironia e la loc de cinste.
Oprescu: pentru că are dorința de a repeta drumul lui Băsescu, și pentru că creează falia necesară PSD-ului să se mai rupă în bucăți.
Acum serios, sunt mai multe motive pentru a nu vota pe oricare din ei. Dar leapșa era pozitivă, și pînă și Hash s-a gîndit din greu să dea motive pentru a-i vota…
Mi s-a părut absolut infectă ideea de a premia un om doar pentru că citește bine de pe teleprompter, dar ‘realizările’ lui se numără pe degetele de la o mînă?
Doar pentru că discuți cu niște teroriști, doar pentru că ignori protestele iranienilor și îi lași să moară în stradă fără cel mai mic cuvînt în sprijinul lor, doar pentru că sprijini un dictator în Honduras, în locul statului de drept, ar trebui să primești premiul Nobel pentru dictatură. Iar twitterașii discută acum să-i dea lui Obama premiul Nobel pentru literatură: într-un spirit umoristic, am putea afirma că e cam singurul lucru pozitiv pe care l-a realizat pînă acum.
Premiul Nobel pentru pace pentru Obama, acordat acum, este o reverență plină de umilință făcută de Fundația Nobel. Realizările pe care ei le salută sunt niște falsuri intelectuale. Nu au putut numi o singură realizare. Frauda intelectuală e maximă.
Este o urmare naturală pentru Obama Isus, pentru Obama Salvatorul. Dar oare nu e prea mult? Deja s-a ajuns un pic prea departe cu gluma. Cultul personalității creat în jurul lui Obama începe să îl facă pe Kim Il Sung un biet cocalar cu un fetiș pentru privit panorame umplute cu oameni. Asistăm la devalorizarea tuturor reperelor vestice; și toate puse în slujba următoarei căderi a vestului, după furtuna național socialistă din anii ‘30.
Am luat o mică pauză pentru o vreme – dar revin pentru a da un link și un anunț de interes pentru brașoveni: Alăturați-vă campaniei “Există viață fără CET” – o campanie pentru sănătatea voastră (nu numai) mentală.
Închei seria ‘politicoasă’ de articole cu un singur exemplu. Georgia. În 2003 o ruină, în 2009 cu totul altceva. Citiți voi înșivă:
Deşi puţină lume ştie, Georgia oferă unul din cele mai reuşite exemple de reformă economică liberală, atât din punctul de vedere al amplitudinii şi profunzimii măsurilor politice luate, cât mai ales din cel al efectelor pozitive rezultate. Povestea de succes a liberalismului în Georgia începe în 2004, la un an după schimbarea politică majoră din 2003. Înainte de acest moment, Georgia era doar una din ţările fost comuniste desprinse din fosta URSS, o ţară marcată de deficienţele ingerinţei statului în economie: sărăcie, impozitare ridicată, absenţa investiţiilor, corupţie cronică etc. Dar, din 2004, odată cu numirea lui Kakha Bendukidze la Ministerul Economiei, lucrurile au început să se schimbe. Devenit faimos pentru afirmaţia că Georgia “ar trebui să renunţe la tot ce poate fi vândut, cu excepţia propriei conştiinţe”, Bendukidze a lansat o reformă comprehensivă a statului, printr-o terapie de şoc. În anii care au urmat, reforma a continuat neabătut, fiind susţinută de primul ministru Lado Gurgenideze şi de preşedintele Mikheil Saakashvili.
De data asta MTv este autorul, prin persoana lui Jack Black (unu’ care se pretinde roacher și joacă în filme despre trupe ‘rock’). Și, dovadă a toleranței de care generațiile noastre sunt obligate să dea dovadă, a invitat publicul să se roage la Satan. Yup, m-ați auzit bine. MTv, live și probabil și în reluare, a promovat chestia asta.
Ce a făcut publicul? Dacă Madonna a fost huiduită pentru țigani în București, probabil că pe Jack Black l-au linșat. În fond, jignește cam o treime din populația globului cu această invitație, nu? Haha, se pare că nu – a lovit tocmai în treimea prea tolerantă ca să-i pese… și publicul… “s-a ținut de mîini și s-a alăturat rugăciunii lui Jack Black“.
În momentul ăsta sunt FOARTE mîndru de românii noștri cei intoleranți.
…m-am hotărît să scriu postarea asta. Scuze, Ovidiu, că ți se pare că-s prea laconic, dar nu pot să-ți răspund într-o căsuță incredibil de mică. Și poate lumea ar trebui să afle argumentele.
Dovezi. Dovezile sunt pretutindeni, și voi enumera doar cîteva dintre ele. Nu vreau să citez din sursele mele ‘de dreapta’, ca să nu mă situez pe cine știe ce baricadă. Voi încerca să apelez numai la bunul simț.
Stînga. Rezultate reale: nazism, comunism, și astea ne-au afectat doar vreme de 70 de ani. O nimica toată. Numai atît ar fi îndeajuns să consideri stînga o idee periculoasă.
Eugenia: idee tipică de stînga, chiar dacă mai apare și prin dreapta politică. Cel mai de seamă reprezentat modern pe care îl pot exemplifica este John Holdren. Nu ai auzit de el, dar ai auzit de Obama, cel la dreapta Europei, cel care, în fapt, îl face pe Fidel Castro un bătrînel care a deviat de la socialismul științific, mergînd prea spre dreapta. John Holdren este ceea ce se numește “the science czar” – cel mai influent consilier pe teme de știință al lui Obama. Într-o carte scrisă prin 1977 el sugera soluții de genul:
Femeile pot fi forțate să avorteze, indiferent dacă le convine sau nu.
Populația ar putea fi infertilizată prin sintetizarea unor medicamente de sterilizare și distribuirea lor prin rezervele de apă.
Introducerea reproducerii ‘responsabile’.
Pentru mai multe detalii, o prezentare mai pe larg aici: http://zombietime.com/john_holdren/. Doar reține: el conduce tot programul științific al țării pe care tu o consideri la dreapta Europei.
Un alt exemplu mai la-ndemînă? Partidele socialiste din România. Îți amintești presa din 2004? Dar presa din 1990? Despre prima pot zice mai multe, sub conducerea stîngii, presa devenise mai aservită puterii ca într-o țară din lumea a treia. Despre cea din 1990 pot să-ți zic doar atît: “droguri la peneleu, mașină de făcut dolari la penețeu”. Iar cel care raporta era un miner… unul ca oricare alții, un egal de-al nostru, deci sursă de încredere. Pentru referințe, recomand o lectură mai adîncă despre cît de binevoitoare a fost conducerea de stînga a tovarășului Ion Iliescu. Și poate un film, de la: http://www.eroiinumor.ro/.
De cîțiva ani buni deja, presa măsluiește toate știrile într-o direcție clară. De cîte ori ai văzut imaginea lui Bush desenat ca o maimuță, să zicem? Ai rîs de N ori, cele N ori cînd ai primit slideshow-uri cu Bush, cît de prost e. Ha ha ha, ce funny. Culmea este că nu ai rîs niciodată la aceleași desene prezentîndu-l pe domnul Hopenchange, Monsieur Obama. De ce? Obama: maimuță este deja rasist. Urîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîît. Un exemplu aici: http://steadyhabits.wordpress.com/2008/05/19/bush-chimp-vs-obama-chimp/. BTW, Bush era președinte “in chief” cînd au apărut miștourile la adresa lui. Obama nu. Poți căuta și alte exemple la fel de stranii. Libertatea de exprimare merge într-un singur sens, stînga.
Sub protecția cuvintelor gen: “radical”, “rasist”, “extremist”, orice idee de bun simț este ridiculizată sau pusă la colț. Dar stînga condamnă bunul simț la moarte. Ultima idee genială? Criza trebuie rezolvată prin CHELTUIELI MASIVE! Este singurul lucru care ne poate salva. Prin definiția stîngii, singurul lucru pe care știe să-l facă este să redistribuie. Iată mai jos o intervenție de mai mult interes pentru noi, pentru că de data asta discutăm de uniunea europeană: un discurs ținut de Daniel Hannan, un conservator britanic din Parlamentul European. Vorbim de bun simț:
Cu alte cuvinte: cum să cheltui mai mult ca să ieși din criză? Păi ce e asta? Tu cînd ai mai multe datorii cheltui mai mult sau mai puțin?
În România confuzia e la mare căutare. Singurul partid liberal care ar putea intra fără nici o problemă în internaționala socialistă, FSN-ul refăcut (și cunoaștem cine e și ce a făcut FSN-ul) la conducere, în rest partide extremiste sau ale minorităților naționale. Ce să alegi? Foarte greu de ales orice. Tot ce ingerăm e stînga, tot ce mîncăm e stînga. În cele din urmă, ești sigur că ideile pe care le ai nu ți-au fost induse de mass media? De exemplu, ideea discriminării țiganilor – o falsă problemă, pusă public la un concert pop unde vorba aia, venisei să te distrezi.
Nu am combătut ideile de stînga, și sper că ai observat asta. Am combătut acțiunile oamenilor din stînga. Am zis că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că recunosc că intențiile sunt bune. Dar nu intențiile sunt problema: Intențiile oricărei guvernări sunt pozitive, fie că e de dreapta, fie că e de stînga. Eu vorbesc despre metode, despre fapte. Iar metodele stîngii sunt de-a dreptul sinistre. Un exemplu am avut mai deunăzi, cînd tov. Adrian Năstase punea calul la căpăstru în cel mai stîngaci mod posibil și propunea comisii de supraveghere a internetului. Bravos, mon cher. Am scris despre asta și pe blogul meu.
Bun, și ce se întîmplă cînd un om vine și zice: “știi, am observat că stînga asta e peste tot, în tot ce facem și tot ce vedem în jurul nostru. Și nu-mi plac metodele lor”. Un astfel de om e considerat radical, pus la zid și imediat executat. Între timp, stînga (care nu e niciodată radicală, chiar dacă își creează formațiuni gen Noua Stîngă sau Noul Partid Comunist Român) face liste și inventariază oamenii care au ceva de rău de zis. Mărturisesc, cu rușine, că am vrut doar să le atrag atenția, să apar și eu pe o listă undeva. Îmi place să trăiesc periculos, știu.
Dovezi mai multe? Da, există. Dar nu vreau să mă transform într-un “blogger de dreapta” – nu am timp și nici măcar viziunea necesară pentru a face așa ceva. În schimb, mă consider anti-stîngist, pentru că mă simt atacat din toate părțile de stînga. Și îmi pare rău, dar eu nu mai vreau un 1947.
Întrebare: crezi că suntem departe de 1947? Sau de 1933? Eu zic că nu. Chiar deloc. Tentația pentru absolutism a unei democrații este aparent paradoxală, dar în fapt explicabilă prin perspectiva sindromului Stockholm. Criza mondială cea mai percutantă de la începutul anilor ‘30 încoace e pe cale să nască noi monștri – și e și normal, atunci cînd apelul la bun simț și o încercare de a sublinia ceea ce mie mi se pare evident (dar nu e) e tratată ca fiind radicală.
Eu zic să ne alegem mai cu grijă zeii la care ne închinăm. Curînd, la cum decurg lucrurile, s-ar putea să redevină vital. Și vreau să traduc niște cuvinte care din păcate au fost pervertite:
Prima oară au venit după comuniști, și nu am zis nimic pentru că nu eram comunist. Apoi au venit după evrei, dar n-am zis nimic pentru că nu eram un evreu. Au venit apoi după catolici, dar nu am zis nimic pentru că eram protestant. Apoi au venit după mine, și cînd au făcut-o nu mai era nimeni care să mai vorbească pentru mine.
Din punctul meu de vedere, stînga e din nou la putere, și seduce Vestul. Încet, încet, toată rezistența dispare, ridiculizată, redusă la tăcere. Acum, mai mult ca niciodată, cînd avem libertatea de a zice (încă) ce mai credem, ar fi cazul să o zicem.
Chiar dacă suntem prea radicali cerînd reinstaurarea bunul simț, și un pic de gîndire.
PS: Pentru că pur și simplu îmi place Daniel Hannan:
(aș dori astfel de voci în România)
Și iată de ce Europa (adică singurul contributor serios la EU, Germania) nu e foarte de stînga:
Hummer H2 roșu cu portretul lui Che Guevara pe el. Portmoneu cu Che. Tricou cu Che care costă cam 100 de euro. Ipocrizia e la ea acasă într-o lume in care fantezia se îmbină cu mai multă fantezie pentru a da lumii cele mai puternice coșmaruri posibile. O lume de oameni fără coloană vertebrală, inconsistenți, plini de bune intenții care, cum se știe, pavează drumul către Iad. Și ups, am zis Iad – nu există așa ceva, e doar o invenție a dreptei menită să controleze populația.
Stînga este educată – de fapt, are la activ excesiv de multă educație. Marx este privilegiul celor cu multe facultăți la activ – o minte needucată nu ar putea accepta așa ușor ideile progresiste. Aici vine de fapt contradicția incredibilă: omul de stînga are prea multă educație la activ. Atît de multă, încît el vede lucrurile mult diferit – vede lucrurile mult mai clar decît noi, ăștia mici, cu mintea încă în secolul al XVIII-lea. E bine totul, însă, pentru că ei, cei înalți, educați, puternici și inteligenți, au planuri pentru noi.
În postura de super-erou, stîngelul are o datorie față de întreg universul, simte nevoia să te ajute chiar dacă nu-ți dorești asta, și prin ajutorul său se asigucă ai o groapa suficient de adîncă și numai bună să te primească. Întotdeauna acționează dintr-un sentiment de culpă, dar nu! nu e un sentiment de culpă la adresa propriilor greșeli, nu, vai, ci un sentiment de culpă la adresa greșelilor făcute de toți dobitocii dinaintea lor, oameni de dreapta (niște reacționari!), de centru (niște molîi) sau de stînga care au eșuat (nu au fost suficient de radicali!). Soluțiile lor par desprinse din 1984 sau Mein Kampf. Inventariază, categorisesc, condamnă, taie și spînzură fără a li se părea un exces – vor să facă binele întregii omeniri și pentru a-l realiza afectează negativ. Stîngelul ajuns mare îți va explica cum “sclavia societății noastre este un coșmar!” dar are 10 asistenți personali plătiți cu salariul minim pe economie. Stîngelul mic va înjura de corporatism și de supraîncărcarea cu tehnologie a societății, și va spune lucrul acesta pe blogul personal găzduit gratuit de cea mai bogată corporație internațională, scriindu-și gîndurile de la un laptop Dell sau HP sau twitterind de pe un iPhone. În mintea lor nu există nici o contradicție, lucrurile acestea sunt prea mărunte, scopul scuză mijloacele. Asistenții personali nu sunt sclavi, nici să nu îndrăznești să-i numești așa! De fapt, în preajma stîngii vigilente trebuie să ai grijă. Orice cuvînt este jignitor, iar corectitudinea politică e altarul pe care se poate sacrifica orice idee.
Stînga caută controlul cu orice preț. Se dorește controlul gîndirii, vorbirii, acțiunilor. Internetul, pentru ei, e prea liber, prea ‘poluat’ cu gîndire neconformă, ar trebui creat un organism de control! Totul trebuie controlat – trebuie făcută o poliție a gîndirii – totul trebuie controlat, oamenii trebuie să devină inumani. Cel dezavantajat natural va trebui pus pe un piedestal. Cel care a fost acum 100 de ani discriminat va sta acum deasupra ta, și tu te vei pleca precum un servant umil pentru un păcat de a discrimina pe care nu l-ai făcut.
De aceea vedem instaurate discriminarea pozitivă ca nouă formă obligatorie de discriminare. Doar un exemplu vizibil – dintr-un sentiment de vină colectivă, SUA alege un președinte de culoare (nu e negru, nu avem voie să zicem lucruri atît de evidente într-un singur cuvînt) care are o agendă care se identifică în proporție de 90% cu agenda partidului comunist din Statele Unite.
Stînga nu este periculoasă numai datorită extremismului de care poate da dovadă, ci mai ales din cauza justeții aparente a ideilor. Ideile par foarte frumoase, generoase – și totuși, există acea parte neagră pe care cei mai mulți vor dori să o ignore. Multiculturalismul, pacea, egalitatea între oameni, libertatea, corectitudinea politică sau globalizarea sunt niște idei atît de corecte încît e imposibil să nu te aliniezi lor. Discursul stîngii are suprafața perfect șlefuită. Sună perfect tot ce zic ei. Doar substanța lipsește.
PS: Cu seria aceasta de articole nu urmăresc altceva decît deschiderea minții oamenilor spre analiză și spre întrebări. Într-o lume dominată mediatic de stînga, într-o Europă a stîngii care trăiește o criză prelungită, restabilirea bunului simț este necesară. Sursele de informare nepărtinitoare sunt din ce în ce mai rare, iar criza morală (mai mult decît cea economică) se adîncește pe zi ce trece. Momentele de criză sunt cele care nasc extremismul – de extremism trebuie să ne ferim, și unde nu e loc de abuz dacă într-o lume în criză? Istoria pe care stînga vrea să o uitați sau să o interpretați prost (în fond, al doilea război mondial a pornit din vina Poloniei care nu a cooperat suficient de îndeaproape cu Rusia sovietică, nu?) o dovedește din nou și din nou: crizele nasc monștrii extremismului, iar noi trăim într-o criză perpetuă întreținută de elita intelectuală și culturală care este, covîrșitor, de stînga.
Îmi place la nebunie stînga politică. “Sinistra”, așa cum îi zic incredibil de potrivit italienii, e paradisul paradoxului, al vorbirii contradictorii, a dialecticii care combate bunul simț recreînd întregul univers într-o formă aparent stabilă. Dar doar în cimitir oamenii sunt perfect stabili, doar groapa ne face egali.
Stînga pornește pe ideea că toți oamenii sunt egali, și este primul loc unde stînga greșește. Oamenii NU SUNT egali. Motivele sunt evidente: contribuțiile noastre la societate sunt inegale, și sunt corelate cu un fond genetic și social variat. Este imposibil să fim egali. Dar în această seară vom discuta despre foarte multe lucruri care sfidează logica, și vom folosi arma no. 1 a oricărui stîngist, dialectica îndreptată împotriva bunului simț. Un prim exercițiu de imaginație: deși bunul simț ne face să realizăm că nu suntem egali, toți indivizii sunt egali, pentru că s-au născut egali. Bine, dar de ce nu contribuim în mod egal la societate? Pentru că cei bogați (care, evident, contribuie cel mai mult la societate prin taxe și impozite) nu contribuie suficient și îi împiedică pe ceilalți să o facă (nu contează că nu există o explicație logică). Dar nu contează, în sistemul perfect în care toți indivizii sunt egali ei nu vor mai suferi precum suferă oamenii de-acum. Ce se întîmplă însă dacă un om se naște mai inteligent decît ceilalți? Pe principiul că nu poți face un prost mai deștept, dar poți să-l faci pe deștept prost, stînga reduce toți oamenii la denominatorul comun minim. Omul de stînga nu gîndește, ci doar se dăruiește scopului comun: acela ca toți să fim egali. Oh, wait… nu e corect. Sau e?
Cei mai mulți dintre voi identifică stînga cu două idei majore: socialismul și comunismul. La aceasta se mai adaugă o nouă mișcare, ecologismul, care, uneori, capătă aspecte virulente. Stînga politică, așadar, este direcția corectă: cea cu intenții bune, și cea care dorește numai binele tuturor. Chiar dacă oamenii nu doresc binele stîngist.
Dar situația, nu e chiar atît de roză, ci e cît se poate de roșie. Roșie nu de culoarea comunismului, ci de culoarea sîngelui vărsat: comunismul este încă cel mai mare criminal al ultimii sute de ani (oricît se arată cu degetul către “cîinii imperialiști” “amerikanskii împuțiți”). Dar stai, nu e corect. Comunismul nu a fost nicăieri corect implementat! Așa veți spune, șocați de ideea că această religie a păcii, comunismul, poate să eșueze. Din păcate, dragii mei, comunismul s-a implementat, și s-a implementat conform ideologiei marxiste, leniniste, staliniste. Chiar dacă pînă și comuniștii au interzis lectura necenzurată a lui Marx, sătui de Guevariștii de duminică ce-și doreau și ei o revoluție perpetuă. Pînă la urmă te saturi de revoluții, nu?
Situația nu e deloc roză dacă includem Partidul național-socialist al muncitorilor Germani. Nazionalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei sau, cum cu foarte multă afecțiune sunt numiți acum “naziștii” este un partid cu ideologia de stînga, cu idei de stînga și cu mod de lucru foarte stîngist. În fond, tot de ce a avut nevoie conducătorul partidului mai sus numit a fost una, două, trei revoluții, acolo. Germanii ăștia… mai că-ți vine să uiți că Marx a fost german, iar Lenin și-a rafinat ideile în Elveția nemțească . Însă frumusețea: naziștii sunt considerați extremiști de dreapta pentru că nimeni nu a înțeles că muncitorul, proletarul, poate fi și naționalist, și nu prea îl doare el pe după bască să se înfrățească cu muncitorul din țara vecină. Dar e convenabil, pentru că cu ocazia asta, stînga a rămas curată la față. E simplu: comunismul nu s-a implementat niciodată, socialismul dorește numai pacea pe pămînt, naziștii sunt de dreapta (hai mă, fiți serioși), iar idei precum eugenia, uciderile în masă NU sunt idei de stînga menite să elimine fondul ineficient genetic al societății umane. Ideile stîngii sunt cele mai frumoase de pe lume: pace pe pămînt, democrație, libertatea totală de a spune tot ce dorești (dar numai dacă nu contrazice ideile stîngii prin argumente logice).
Stînga deține adevărul unic și ireversibil. Stînga are drept de a greși (putem să zîmbim la erorile stîngii, sunt bine intenționate), stînga este frumoasă, impetuoasă, tinerească, este corectă, este adevărată, este tot ce e mai bun pe lume. Cînd stînga se contrazice de fapt nu creează idei paradoxale (de exemplu nazismul e de stînga) ci redefinește ordinea divină, dar stai, stînga nu crede în divinitate pentru că, nu, divinitatea nu e corect politică, pedepsește pe păcătoși (care sunt egali cu nepăcătoșii!) și pînă la urmă atotputernicia nu e la-ndemîna tuturor indivizilor, nu? deci nu există.
Majoritatea mass-media este de stînga pentru că trebuie să percuteze popular și populistic. Actele culturale (să salvăm planeta!) sunt majoritar de stînga, iar actele culturale de dreapta sunt nepopulare pentru că e nenatural ca tu ca artist să nu dorești pace pentru toți și egalitate între oameni (normal, ai dori ca fiecare om din lumea asta să aibă case de 80 de milioane de euro, cu jet privat la scară).
Stînga are monopol pe ideile corecte, atît de corecte încît ele trebuiesc impuse tuturor celorlalți. Stînga are monopol pe bun simț și pe umor, și totuși ideile stîngii nu rezistă analizei bunului simț. Orice încercare de a raționaliza o acțiune a stîngii este respinsă: “e propagandă tipică dreptei” – ori propaganda de dreapta are scris Hitler pe ea cu litere mari și zvastici în colțuri. Stînga gîndește corect politic – și are grijă să nu jignească pe nimeni (exceptînd pe cei care nu-s de acord cu ea).
Și cel mai important aspect al micului meu îndrumar de citit stînga este felul în care se impune. În primul rînd, trebuie să te facă să te simți vinovat. Luînd un exemplu recent, vine tanti Madonna și observă că orînduirea în România nu iubește neamul țigănesc. Tu, ca și cetățean exemplar, ar trebui să mergi în fața cetățeanului de etnie, să-l întrebi dacă e de etnie, să-l iei în brațe, să-l bagi la tine în casă și să îi dai de mîncare, bani de drum și ce mai ai prin casă și el n-are. Pentru că a lovi rromanul care îți intră în casă în toiul nopții pe geamul întredeschis e, care va să zică, rasist, și nu e kosher. Și apropos de kosher, cu evreii, stai că e o chestie cu evreii. Evreii au fost tare discriminați… Deci n-ai voie să-i discriminezi. Decît dacă ești pro-Palestina, caz în care poți să afirmi că evreii sunt naziști, și să-i trimiți în cuptoare. Dar în alt context, nț. N-ai voie. Evreii ie diavolul pe pămînt, dar nu au voie să fie discriminați. Sau evreii sunt victimele xenofobiei și rasismului, dar trebuie demonizați. Măh, nu mă pricep. Stînga asta e tare confuză.
Dar există un loc foarte clar. Încălzirea globală. Aia, oameni buni, aia e clară. E rea. Nu e bună. Trebuie să facem în așa fel încît să sărăcim toate țările în curs de dezvoltare, să trăiască ecologic ca pe vremea lui pazvante chiorul, pentru că pămîntul se încălzește. Dar nenorocitul de pămînt nu se mai încălzește de 10 ani încoace, și deci e posibil ca încălzirea asta globală să nu fie chiar sperietoarea pe care o arătăm noi. Hmmm… ceva nu pușcă. Eu cu cine votez? Cum cu cine? cu Grinpiss și artiștii pro-green care dau spectacole în care consumă miliarde de wați pe lumini, iar industriile care îi susțin sunt printre cele mai poluante (știți cîți compuși toxici se folosesc pentru a produce un CD cu ecologicii Madonna și Justin Timberlake?). Dar adevărul nu e niciodată relevant pentru stînga. În cele din urmă, e important să trăiești delirul pînă la capăt. Dacă se termină, s-ar putea să vezi adevărul găunos despre ideile perfecte.
Astăzi v-am vorbit despre lucrurile în care nu cred. Cît de curînd, despre lucrurile în care cred.
PS: uitam de chestia care m-a pornit să scriu acest blog. Un articol al unor stîngei de România, în care analizează ei care sunt problemele cu care se confruntă stînga în România. Citez:
O las fără comentarii; să zicem că o las ca exercițiu de interpretare Doar îmi permit să le zic că e timpul să-și pună basca de Che Guevara, și să împrumute din mirosul idolului lor care ura cu desăvîrșire apa. Mergeți pe blogul lor pentru a afla că Dan Puric este părintele mișcării legionare din România. Mișto, bine că am aflat. Merci băieți, țineți-o tot așa… sinistră.
Acum, că Cerbul de Aur e pe terminate (mai sunt doar 6 zile, au trecut cele mai grele zile, alea cu înfundat piața Sfatului cu un schelet metalic și sute de scaune de plastic la 2 lei 10 bucăți), pot să vă fac o mărturisire.
Acum nu știu cîtă vreme a fost un cerb de aur la care am participat și eu. Era concert cu Imbruglia și vroiam să o văd live, că îmi plăcea. Și am mers, pe o ploaie infernală, într-un frig tomnatic, și am îndurat cu stoicism chinurile la care supun anual TVRiștii brașovenii doar pentru a umple spațiul de emisie cu Festivalul lui Mamaie de la Munte. Eram foarte puțini, și foarte aproape de scenă cu toții, speram că nu ne mai bate ploaia așa de tare dacă stăm mai înghesuiți.
Înainte de concertul propriu-zis, a avut loc o treabă un pic jenantă, numită “decernare de premii”. Și începe: “Premiul de popularitate – Andra, România!” “Premiul alegerea juriului – Andra, România”, “Premiul bla bla bla – Andra, România!”. Prezentatorii, absolut anoști – o tanti cu pieptul bombat nenatural alături un individ placid strigau disperați: “Da, se vede că la Brașov lumea se distreaaaaaaaaaaaaaazăăăăăăăăăăă” (încercînd să dea impresia că ar fi mai mult de 30 de persoane în audiență). “Premiul II – Andra, România!”, după care vine marele premiu. Nu am mai rezistat, în momentul ăla, și a mea a fost vocea care a pus-o în încurcătură pe tanti prezentatoarea: “ANDRAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA” (apar și în arhiva Ratatoviziunii Române!)
De curiozitate, m-am uitat la sinistroșenia de Cerb de Aur de anul ăsta. De ce? De ceeeeeeeeeeeee? Nu puteți să mutați Cerbul de Aur în alt oraș? Faceți-l în București, spuneți-i “Mitocanul de Aur”, și lăsați Piața Sfatului în pace.
. Însă frumusețea: naziștii sunt considerați extremiști de dreapta pentru că nimeni nu a înțeles că muncitorul, proletarul, poate fi și naționalist, și nu prea îl doare el pe după bască să se înfrățească cu muncitorul din țara vecină. Dar e convenabil, pentru că cu ocazia asta, stînga a rămas curată la față. E simplu: comunismul nu s-a implementat niciodată, socialismul dorește numai pacea pe pămînt, naziștii sunt de dreapta (hai mă, fiți serioși), iar idei precum eugenia, uciderile în masă NU sunt idei de stînga menite să elimine fondul ineficient genetic al societății umane. Ideile stîngii sunt cele mai frumoase de pe lume: pace pe pămînt, democrație, libertatea totală de a spune tot ce dorești (dar numai dacă nu contrazice ideile stîngii prin argumente logice).
Doar îmi permit să le zic că e timpul să-și pună basca de Che Guevara, și să împrumute din mirosul idolului lor care ura cu desăvîrșire apa. Mergeți pe blogul lor pentru a afla că Dan Puric este părintele mișcării legionare din România. Mișto, bine că am aflat. Merci băieți, țineți-o tot așa… sinistră.
